Posted inȘtiri

Consiliul Legislativ solicită eliminarea prevederii privind acordarea sporului de doctorat în urma verificării lunare a activității, din proiectul de OUG al Ministerului Finanțelor: Are un caracter arbitrar şi este practic imposibil de realizat

Consiliul Legislativ solicită eliminarea prevederii privind acordarea sporului de doctorat în urma verificării lunare a activității, din proiectul de OUG al Ministerului Finanțelor: Are un caracter arbitrar şi este practic imposibil de realizat

Sporul pentru titlul de doctor ar trebui sa se acorde persoanelor care isi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţin titlul si care au în fișa postului atribuții care să permită verificarea lunară activității suplimentare, conform proiectului de ordonanță de urgență pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor. Însă, Consiliul Legislativ consideră că verificarea lunară imprimă măsurii un caracter arbitrar, este practic imposibil de realizat şi este necesară eliminarea acesteia, conform avizului

„Stabilirea modalității de evaluare a gradului de îndeplinire a atribuțiilor stabilite pentru un functionar public sau magistrat în vederea valorificării titlului stiințific de doctor şi a acordării lunare a indemnizației aferente presupune evaluarea activității acestuia şi trebuie stabilită prin lege organică, nu printr-un act individual, fişa postului”, se precizează în aviz.

În prezent, indemnizația de doctorat este dată persoanelor care își desfășoară activitatea în domeniul pentru care dețin titlul, conform Legii nr. 153/2017

  • Amintim că această măsură a fost inclusă în proiectul de ordonanță pentru economii la buget din mai, potrivit surselor Edupedu.ro, însă a fost eliminată din varianta publicată în Monitorul Oficial. Atunci s-a pus următoarea problemă: dacă într-o școală sunt doi profesori de matematică (unul are doctorat, iar celălalt este fără doctorat), cum ar putea decide școala că postul pe care este încadrat profesorul cu doctorat justifică faptul că pentru acest post să se acorde indemnizația de doctorat. 

Prevederile din proiectul de Ordonanță de urgență, pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor

„Art. XXXV – Alineatul (1) al articolului 14 din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată,

 » Citește tot articolul aici…