Faptul că la Colegiul B.P. Hasdeu o profesoară de limba română, complet agramată, rămâne la catedră prin pasivitatea inspectoratului, în ciuda scrisorilor deschise ale elevilor, părinților și profesorilor, nu e doar noul eșec al unui sistem vechi. E mai mult decât atât. Un colaps al democrației. Un caz în care majoritățile sunt ignorate, în care actul de a contesta o impostură nu produce consecințe, în care criteriile competenței sunt sfidate, ba chiar indezirabile.
Să vă pun lucrurile în perspectivă. În 1923, viitorul laureat al Premiului Nobel, George Emil Palade, se înscrie la Hasdeu. 100 de ani mai târziu, în colegiul laureatului Nobel, o profesoară le spune elevilor la clasă că “opera care o învață astăzi e Luceafărul, un roman”. Cum e posibil așa ceva? Cum am ajuns, de la Nobel la ignobil, să punem pe fața Hasdeului rușinea de a oferi elevilor un cocktail Molotov periculos, care combină incultura și agramatismul? Orice explicație e validă, mai puțin aceea în care “sistemul” e de vină. Pentru că instituțiile sunt oameni, iar legile trebuie ajustate exact acolo unde produc efecte imorale. Iar în cazul de față, e imorală încremenirea unui inspectorat care își ascunde jocurile de putere camuflate în neputință și tăcere.
Nu am văzut pe nimeni să dea o declarație din partea inspectoratului: dar și tăcerea e un răspuns. Pentru că undeva, la Inspectoratul Școlar din Buzău, cineva susține kakistocrația din plin. Altfel cum se explică faptul că nimeni nu mișcă un pai și, ca întotdeauna, se așteaptă ca problema să dispară de la sine, mai precis, ca profesoara cu pricina să plece de bunăvoie. Adică să meargă să propovăduiască prostia și în alte părți, altor elevi. Ce nu se înțelege aici este că a concedia pe cineva uneori nu e o formă de putere, ci una de dreptate.
