Posted inȘtiri

Elevii români încep să învețe competențe digitale la școală mult mai târziu decât majoritatea colegilor europeni, în special ca materie separată, în locul predării transcurriculare – raport

Elevii români încep să învețe competențe digitale la școală mult mai târziu decât majoritatea colegilor europeni, în special ca materie separată, în locul predării transcurriculare – raport

România se numără printre puținele țări europene unde școala începe să predea competențe digitale începând din clasa a V-a, în timp ce majoritatea sistemelor de învățământ introduc predare de profil încă din primii ani, potrivit unui nou raport publicat în rețeaua Eurydice. Acesta arată că totodată că, în timp ce alte sisteme educaționale aplică sisteme combinate de predare – ca materie separată și transcurricular – în România e preferat în continuare modelul materiei separate.

Astfel raportul privind „Competența digitală în școală” ca indicator structural în sistemele europene de educație arată că în 25 de sisteme europene școlile încep să predea, în mod obligatoriu, elemente ce țin de competențele digitale începând din școala primară: din primul an în 20 de sisteme, în clasele a 3-4 în alte cinci sisteme. 

Sursa: Raport Eurydice.- Competetța digitala in scoala

România se numără, în schimb, printre cele doar 3 țări (alături de Croația și Austria) unde competența digitală devine obiect de predare obligatorie în clasa abia în clasa a V-a. În alte trei țări (Cipru, Malta și Albania) predarea obligatorie aferentă competenței digitale apare abia în clasa a VII-a.

  • Într-un grup de opt sisteme, preponderent cele unde învățământul este descentralizat, nu există o decizie la nivel național privind clasa în care începe predarea competențelor digitale, decizia fiind luată la nivel regional sau local sau existând doar recomandări.

Același raport european arată că, la nivelul continentului, există multiple abordări curriculare pentru formarea competențelor digitale. 

În România, este preferată o singură formă: predarea ca materie separată, obligatorie, la nivel de gimnaziu și liceu. Elemente de predare trans-curriculară există, conform raportării europene, la nivel de școală primară, fără o structură clar definită.

Pe de altă parte, în majoritatea sistemelor europene există o combinație de abordări.

 » Citește tot articolul aici…