Posted inȘtiri

Circa 10% din cardurile de carieră profesională, de 500 de lei, pentru personalul administrativ din școli, încă nu au fost încărcate / Banii ar fi trebuit primiți în luna octombrie, potrivit legii

Circa 10% din cardurile de carieră profesională, de 500 de lei, pentru personalul administrativ din școli, încă nu au fost încărcate / Banii ar fi trebuit primiți în luna octombrie, potrivit legii

Circa 10% dintre cardurile de carieră profesională, în valoare de 500 de lei, pentru personalul nedidactic din școli și grădinițe, nu ae fi ajuns la beneficiari, potrivit surselor Edupedu.ro. Cardurile ar fi trebuit să ajungă inițial în octombrie, potrivit ordonanței de urgență nr. 58/2023, dar au întârziat. Ultimul termen avansat de reprezentanți ai Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene era sfârșitul lunii noiembrie. Mai mulți angajați ne-au semnalat că fie nu au primit cardurile, fie nu sunt încărcate. Motivul întârzierii ar fi faptul că Ministerul Educației ar fi greșit listele, spun sursele Edupedu.ro.

La o lună și jumătate de la termenul inițial prevăzut în OUG nr. 58/2023 până la care se trimit cardurile, mai sunt 10% dintre angajații din școli și grădinițe, personal nedidactic și auxiliar care încă nu au primit cardurile, potrivit surselor Edupedu.ro.

Cardurile de carieră profesională pentru personalul nedidactic din școli și grădinițe, în valoare de 500 de lei, ar fi trebuit să ajungă la beneficiari în luna octombrie, potrivit OUG nr. 58/2023.

Edupedu.ro a primit mai multe sesizări din țară de la angajați care fie nu au primit cardurile deloc, fie nu au fost încărcate cu cei 500 de lei. Potrivit surselor noastre, întârzierea a fost cauzată de faptul că Ministerul Educației a trimis liste greșite cu beneficiari.

Potrivit procedurii, cardurile au fost transmise prin Poșta Română, fie la sediile unităților de învățământ, fie la domiciliu, în funcție de cum au ales angajații.

Cititori Edupedu.ro din județul Prahova ne-au semnalat că nu au primit cardurile sau le-au primit dar nu sunt încărcate. În momentul în care beneficiarul intră în posesia cardului, unitatea de învățământ anunță mai departe autoritățile pentru ca acel card să fie încărcat cu suma de 500 de lei în scurt timp.

 » Citește tot articolul aici…